Palma de... aur
Am vazut rezultatele. Cand eram mica am purtat trening scamosat. Dar n-am facut din asta emotie de capatai. Traiasca parintii si incurajarile!
--------------------------
...am primit stacheta de la valy cred prima oara...si tot ma duc...si stiu ca si de la emberke a venit...
Am mancat un meniu branduit astazi, de la mecusor desigur, si tot n-am inspiratie:)...iar daca textele pe care as vrea sa le scriu pentru a castiga laptopul ar putea fi tiparite cu seva extrasa din fosele nazale, apai astazi as fi nominalizata la premiile Pulitzer:). Dar am sa specific ca iau doua tipuri de pastile, folosesc servetele de la doua marci diferite, port haine groase si il astept pe Mos Craciun intr-un apartament cu soba de pe strada Gyorgy Dozsa.
Incheind aici paragraful medical, respectand platforma impusa de upc, pentru ca de Mos Craciun, in acest an nu mai ajung acasa, in dulcele targ al Iesilor, ci raman stransa pana la sufocare in bratele biroului, fiindca nu-i am aproape pe cei pe care-i vad de 5-6 ori in 365 de zile si nici nu voi face sarmale ori chisca (caltabos), imi doresc ca in noaptea de Ajun sa vina Mosul la mine si sa-mi aduca pe Pantera Roz (sub forma de personaj construit din materiale textile). Ar fi primul an, in care va trebui sa-i fac fata Mosului singura si oricat de tendentioso-imoral ar parea pentru unii dintre cei apropiati:), situatia e fix asa in sensul obiectiv!
Pe Pantera o vreau ca un omagiu pentru vremurile trecute in care cei mari aveau grija ca noi sa nu vedem lipsurile, conflictul social, limitarile date de ratia de ulei/zahar si care astazi sa imi zambeasca de pe vitrina mancata de cari fara sa ma faca sa adun ranchiuna cu fiecare Orban beat sau nu la volanul masinii, care face accident cu victima sau nu, care minte sau nu, care injura ziaristi sau nu, unTurcescu care este sau nu justitiar media in cautarea coroanei la CRP, o Elodia jucata si dejucata in zeci de episoade siropoase.
Vreau doar sa evit a ma prinde in mascarada mediatica pentru ca astazi mi-e rusine ca am absolvit Jurnalismul. Vreau ca peste 3 zile sa ma bucur pentru ca parintii mei au obtinut victoria de a ne creste intr-un mediu cu optiuni si sa constientizez pentru a nu stiu cata oara ca multe avem de inteles inainte de a spune. Vreau sa am un reper. Si vreau sa nu fe unul dureros.
Predau legatura Sfantului Petru, ownerului gandacului, unei figuri carismatice pentru mine in lumea online, Simonei care nu face sarmale de Craciun pentru ca le va manca la maica-sa si la soacra-sa si nu in ultimul rand...ratacitului.
Le urez somn usor competitorilor!:)
miercuri, 19 decembrie 2007
luni, 10 decembrie 2007
Rod comentarii si pe eVineri.ro
Parca menit sa-mi alunge intristarea de la povestea cu Mecusorul, astazi echipa eVineri.ro m-a rugat kindly sa ma alatur demersului lor si astfel sa-mi inlesneasca ascensiunea financiara spre Seat Ibiza galben cu care sa alerg pe strazile din orasul Trandafirilor pe toti tinerii cu szepseg pe visage.
Nu am refuzat pentru ca desigur eu cred in puterea cuvintelor, mai ales acum, in preajma Sarbatorilor cand avem de mintit o masa de depresivi ca Mosul le va aduce Touareg, iubite, iubiti, cadouri de tot felul. :)
Scriem acolo cu totii ce ne dorim de la Mos Gerila! Pe eVineri.ro.
Nu am refuzat pentru ca desigur eu cred in puterea cuvintelor, mai ales acum, in preajma Sarbatorilor cand avem de mintit o masa de depresivi ca Mosul le va aduce Touareg, iubite, iubiti, cadouri de tot felul. :)
Scriem acolo cu totii ce ne dorim de la Mos Gerila! Pe eVineri.ro.
Lunch break la mecusor...
Asa cum ne place sa mergem in "cardasie" sa luam masa de pranz, astazi gloriosii departamentelor de publicitate si design si-au grabit pasii infometati catre unicul si precarul Mc Donald's din oras, acela care nu are Mc drive si care, spre mirarea multora, face casa comuna cu unul dintre cinematografele citadelei.
Azi, si nu e unica zi in care avem peripetii, odata ce ne-am afisat la rand, toate casele au intrat in colaps, motiv pentru harncii supervizeri sa intre in panica si sa inceapa resetarea acestora cu niste chei secrete.
La primele doua case serveau Stefan si Razvan, doi tineri cu urme clare de adolescenta pe chip: Stefan inca incercat de acneea juvenila, Razvan - cu tepi bine coafati chiar si prin sapcuta comica obligatorie.
Pauza noastra apasatoare si timpii morti de la Mec faceau ca unele glasuri sa propuna o schimbare de locatie pentru masa de pranz. Ca sa nu ne alunge, supervizerii incercau rezolvarea problemei in timp "real", interval suficient pentru cei doi nataflleti sa se apropie unul de altul si sa-si sopteasca cateva nimicuri.
Cu ochii pe ei, vad cum frumuselul de Razvan isi asaza lenjeria intima prin pantalonii stramti (asta ca sa spun in termeni joviali si nu murdari ce-am vazut de fapt ca se intampla pe partea ventrala, in zona mediana cu mana lui). Ma blochez la randul meu trasnita, crezand ca misiunea si toate aspectele igienice de la Mec sunt trustable si la noi. Ma intorc cu 40 de grade si incerc sa transmit din "groaza" mea colegilor.
Dar vai, tocmai s-au reparat casele si comenzile par sa curga garla. Andrei e primul la rand. Cu o dexteritate de invidiat, Razvan ii impacheteaza cartofii si-i compune intreg meniul. Masa a fost servita cu promptitudine si chiar a fost gustoasa dupa cum singur declara Andrei la intoarcere.
Meniul meu l-am cerut la pachet tanarului Stefan. Ajunsa la birou, ca o urma de solidaritate, pe cutia mea de Sprite, intr-una dintre alveole am gasit un fir de par de pe o mana harnica.
Pofta buna tuturor acelora care iau pranzul la Mec!
10 decembrie 2007
Azi, si nu e unica zi in care avem peripetii, odata ce ne-am afisat la rand, toate casele au intrat in colaps, motiv pentru harncii supervizeri sa intre in panica si sa inceapa resetarea acestora cu niste chei secrete.
La primele doua case serveau Stefan si Razvan, doi tineri cu urme clare de adolescenta pe chip: Stefan inca incercat de acneea juvenila, Razvan - cu tepi bine coafati chiar si prin sapcuta comica obligatorie.
Pauza noastra apasatoare si timpii morti de la Mec faceau ca unele glasuri sa propuna o schimbare de locatie pentru masa de pranz. Ca sa nu ne alunge, supervizerii incercau rezolvarea problemei in timp "real", interval suficient pentru cei doi nataflleti sa se apropie unul de altul si sa-si sopteasca cateva nimicuri.
Cu ochii pe ei, vad cum frumuselul de Razvan isi asaza lenjeria intima prin pantalonii stramti (asta ca sa spun in termeni joviali si nu murdari ce-am vazut de fapt ca se intampla pe partea ventrala, in zona mediana cu mana lui). Ma blochez la randul meu trasnita, crezand ca misiunea si toate aspectele igienice de la Mec sunt trustable si la noi. Ma intorc cu 40 de grade si incerc sa transmit din "groaza" mea colegilor.
Dar vai, tocmai s-au reparat casele si comenzile par sa curga garla. Andrei e primul la rand. Cu o dexteritate de invidiat, Razvan ii impacheteaza cartofii si-i compune intreg meniul. Masa a fost servita cu promptitudine si chiar a fost gustoasa dupa cum singur declara Andrei la intoarcere.
Meniul meu l-am cerut la pachet tanarului Stefan. Ajunsa la birou, ca o urma de solidaritate, pe cutia mea de Sprite, intr-una dintre alveole am gasit un fir de par de pe o mana harnica.
Pofta buna tuturor acelora care iau pranzul la Mec!
10 decembrie 2007
joi, 6 decembrie 2007
De mos Miklos...
Pentru ca am fost un exemplu de cumintenie, mosul mi-a adus in asta dimineata cele mai multe cadouri, dar sunt blocate pe circuitul tevilor si trebuie sa desfund chiuvetele iara!!
Mersi!
Mersi!
vineri, 2 noiembrie 2007
Mr. Muscle - insatisfactie totala
Azi, ca-n orice final de saptamana, cand toti savuram pe chat topicul lu' Nelu cu "Thanks God it's Friday", un gand oxiuric ma infierbanta mental la fiecare 10 min: ca am acasa 2 chiuvete epocale lasate in stare comatoasa, infundate pana-n buza cu grasimi.
Nu ca aseara, fortand mitul femeii puternice de cariera m-am transformat si in instalator verificand sifonul de la chiuvetele astea, de naiba le-a legat in serie. Si nu, baiul nu era in sifon. N-am gasit ca-n casele de femei gospodine par de la pieptanat, epilat sau mucus de la sesiuni lungi matinale de extras seva din nari. Era in schimb o urma consistenta de grasime, pentru ca da, eu arunc uleiul invechit din tigaie la chiuveta!
Vina mi-o recunosc, ca-s sincera!
Da, stiu ca nu e ecologic, ca l-as putea colecta si folosi de 2 ori pe an la facut sapun de casa, da' sa fim seriosi, ce-s eu? Vreo baba de tara ajunsa la pomana unei pensii de 1 milion care are nevoie de "soponel" de casa ca sa spal gogosari si pantaloni cu miros aspru?!
In fine, arunc uleiul ala pe instalatia sanitara, desi stiu ca nu e bine si ca se formeaza o pelicula care nu lasa vietatile sa traiasca in mediu acvatic dupa deversare. Desi credeam eu aseara ca am facut un capat de treaba buna si probabil s-a desfundat un pic, n-a fost asa, ca la primul litru de apa din robinet, chiuveta era gata sa-mi suporte niste barcute din ziar in care sa suflu ca sa le ghidez navigarea in Marea dezamagire.
Se cumpara dupa reclama
Si-asa se face ca astazi, venind de la office foarte informata, am intrat la maghiaroaicele astea de ma sfideaza tot timpul - la magazinul brandurilor fara calitate, d-aci de langa mine sa iau, dupa recomandarea colegilor, granule de desfundat tevile.
Am luat, citit instructiuni cu pofta, vazut continut si reguli, si reactii adverse...si m-am pus pe treaba. 2 litri de apa clocotita peste granulele alea infipte in canalizarea chiuvetelor si s-ar fi infaptuit minunea.
Hai, tovarasi, la treaba!
Am anuntat toata familia ca urma sa pornesc un proces initiatic in viata, eu, aceasta locatara celibatara de apartament, departe in lume, singura si puternica si fara un muschi de barbat langa mine, uau, tu!!
S-a si pus pe clocotit apa, am indesat cu pofta granulele in chiuvetele astea de au tevi comune si m-am pregatit de respectat procedura. Apa ferbinte, de turnat in ambele orificii, alea metalice (nu mai gandi pornografic!). Au intrat poate 200 de ml in chiuveta din bucatarie, o strasnica opera a anilor '40 - metalica, mancata de rugina, incastrata in perete, fara un sifon mobil si odinioara vopsita cu alb (asa au crezut proprietarii ca ma conving de salubritatea ei). Ce s-a intamplat? Nimic. A ramas restul de apa la suprafata scotand aburi...si atat.
M-am grabit sa merg sa apelez la procedura si in baie. Aici, daca odinioara se auzeau inghitiuri in gol pe teava cand scapam cu abundenta apa in bucatarie, de data asta, la cateva picaturi in plus, nivelul apei a inceput sa creasca si totul sa se trasforme intr-o zeama tulbure la suprafata careia iesea din cand in cand cate o granula gata expandata. Ca sa faca ce?! Nici pana acum nu stiu.
Fantastikus weekend!
Am stat si privit insetata la noul din viata mea de weekend. Nimic. Stateam plesnita de realitate cu oala clocotinda in maini asteptand sa torn cei 2 litri de apa. Nu a fost cazul. Am supravegheat degeaba gurile de la chiuvete.
In 10 min s-a retras ca la reflux apa din lavoar pentru ca sa observ ca nimic nu s-a desfundat, poate gaturile tevilor s-au elasticizat un pic.
Internet cu www-uri si smart advices, telefoane si discutii cu tot felul de cunoscuti sunt fix....nimic. Peak out, Mr. Muscolo, Cilit, Cif, Mr. Muscle si toate porcariile promovate pe piata sunt optiuni de enervare.
O soda caustica de ucis fara mila toate vietatile urmeaza sa-mi invadeze chiuvetele, si poate cand voi mai creste sa ma mut intr-o casa fara chiuvete revarsate care sa imi solicite inventivitatea, nervii si indemanarea.
Pentru cei care isi petrec seara asta de vineri in cluburi, baruri sau sarutandu-se languros pe strazi intunecate, sunteti cu totii niste ignoranti, snobi si degeaba ati trecut prin viata!
O juna instalatoare ;)
Nu ca aseara, fortand mitul femeii puternice de cariera m-am transformat si in instalator verificand sifonul de la chiuvetele astea, de naiba le-a legat in serie. Si nu, baiul nu era in sifon. N-am gasit ca-n casele de femei gospodine par de la pieptanat, epilat sau mucus de la sesiuni lungi matinale de extras seva din nari. Era in schimb o urma consistenta de grasime, pentru ca da, eu arunc uleiul invechit din tigaie la chiuveta!
Vina mi-o recunosc, ca-s sincera!
Da, stiu ca nu e ecologic, ca l-as putea colecta si folosi de 2 ori pe an la facut sapun de casa, da' sa fim seriosi, ce-s eu? Vreo baba de tara ajunsa la pomana unei pensii de 1 milion care are nevoie de "soponel" de casa ca sa spal gogosari si pantaloni cu miros aspru?!
In fine, arunc uleiul ala pe instalatia sanitara, desi stiu ca nu e bine si ca se formeaza o pelicula care nu lasa vietatile sa traiasca in mediu acvatic dupa deversare. Desi credeam eu aseara ca am facut un capat de treaba buna si probabil s-a desfundat un pic, n-a fost asa, ca la primul litru de apa din robinet, chiuveta era gata sa-mi suporte niste barcute din ziar in care sa suflu ca sa le ghidez navigarea in Marea dezamagire.
Se cumpara dupa reclama
Si-asa se face ca astazi, venind de la office foarte informata, am intrat la maghiaroaicele astea de ma sfideaza tot timpul - la magazinul brandurilor fara calitate, d-aci de langa mine sa iau, dupa recomandarea colegilor, granule de desfundat tevile.
Am luat, citit instructiuni cu pofta, vazut continut si reguli, si reactii adverse...si m-am pus pe treaba. 2 litri de apa clocotita peste granulele alea infipte in canalizarea chiuvetelor si s-ar fi infaptuit minunea.
Hai, tovarasi, la treaba!
Am anuntat toata familia ca urma sa pornesc un proces initiatic in viata, eu, aceasta locatara celibatara de apartament, departe in lume, singura si puternica si fara un muschi de barbat langa mine, uau, tu!!
S-a si pus pe clocotit apa, am indesat cu pofta granulele in chiuvetele astea de au tevi comune si m-am pregatit de respectat procedura. Apa ferbinte, de turnat in ambele orificii, alea metalice (nu mai gandi pornografic!). Au intrat poate 200 de ml in chiuveta din bucatarie, o strasnica opera a anilor '40 - metalica, mancata de rugina, incastrata in perete, fara un sifon mobil si odinioara vopsita cu alb (asa au crezut proprietarii ca ma conving de salubritatea ei). Ce s-a intamplat? Nimic. A ramas restul de apa la suprafata scotand aburi...si atat.
M-am grabit sa merg sa apelez la procedura si in baie. Aici, daca odinioara se auzeau inghitiuri in gol pe teava cand scapam cu abundenta apa in bucatarie, de data asta, la cateva picaturi in plus, nivelul apei a inceput sa creasca si totul sa se trasforme intr-o zeama tulbure la suprafata careia iesea din cand in cand cate o granula gata expandata. Ca sa faca ce?! Nici pana acum nu stiu.
Fantastikus weekend!
Am stat si privit insetata la noul din viata mea de weekend. Nimic. Stateam plesnita de realitate cu oala clocotinda in maini asteptand sa torn cei 2 litri de apa. Nu a fost cazul. Am supravegheat degeaba gurile de la chiuvete.
In 10 min s-a retras ca la reflux apa din lavoar pentru ca sa observ ca nimic nu s-a desfundat, poate gaturile tevilor s-au elasticizat un pic.
Internet cu www-uri si smart advices, telefoane si discutii cu tot felul de cunoscuti sunt fix....nimic. Peak out, Mr. Muscolo, Cilit, Cif, Mr. Muscle si toate porcariile promovate pe piata sunt optiuni de enervare.
O soda caustica de ucis fara mila toate vietatile urmeaza sa-mi invadeze chiuvetele, si poate cand voi mai creste sa ma mut intr-o casa fara chiuvete revarsate care sa imi solicite inventivitatea, nervii si indemanarea.
Pentru cei care isi petrec seara asta de vineri in cluburi, baruri sau sarutandu-se languros pe strazi intunecate, sunteti cu totii niste ignoranti, snobi si degeaba ati trecut prin viata!
O juna instalatoare ;)
joi, 12 iulie 2007
Emotia "Orange"
Ganduri gratioase imi sagetau existenta in timp ce ma lansam in pasi de gazela tulburata spre casa. Astazi ca niciodata nu m-a mai deranjat ca masinile claxonau dupa mine sau ca dintr-un bolid al serviciilor de paza si protectie, un mistuit cu aere de "men in black", de sub ochelarii de soare trasi pe varful nasului barna, imi adresa onomatopee imitand ritualul pupatului primitiv la homo erectus mintal!:)
Sarutul de targ:)
Astazi nu, pentru ca in drumul catre casa un stol de ganduri teseau in mintea-mi golasa de griji un story al abstractului in care baietul de la Orange ma tinea de mana, conducandu-ma catre casa si imi dadea un sarut hollywoodian in fata gradinii dinaintea blocului. Acolo eu ma topeam dintr-o data si imi simteam genunchii inmuindu-se, coplesita intr-un moment de beatitudine. Ne luam la revedere si nu mai scapam de fluturi pana la o noua revedere!
Asa porneste the story in care eu, aceasta noua papusa in targ traieste un crush (momentan imaginar) cu o prezenta ce mi-a ravasit simturile: the Verve boy from Orange.
Factura Orange a starnit totul
Ieri imi stapaneam cu greu precipitarea inainte sa ajung la ghiseul de informatii Orange. Platisem a nu stiu cata oara o suma astronomica cauzata de predispozitia mea logoreica. Decretasem: schimbam tipul de abonament...sau apelam la restrictii: Eu, customerul, mergeam sa-mi cer ghilotinarea.
Dar nu stiam ca de fapt voi ajunge sa traiesc cele mai dulci suplicii... Priveam fara tinta la mainile frumoase intinse pe pupitrul de comanda, de unde cu iscusinta tanarul Orange explica to retard clients care sunt serviciile, optiunile si cum sa utilizeze telefoanele. Inalt, suplu din cale-afara, brunet, cu un chip ovoid, niste whiskers de britpop boy, intr-un tricou branduit, obiectul fascinatiei mele povestea cu siguranta profesionistului ce si cum are de facut fiecarui client nelamurit pana sa ajunga la el.
Cand sinele nu te mai asculta...
Tot apropiindu-ma de contactul direct cu el simteam valuri de caldura inundandu-mi trupu-mi pacatos:), senzatii trandafirii in obraji si o carma imposibil de controlat. Hei, stop it right there!! Fraie pierdute...si nici n-apucasem sa-i vorbesc. Mi-a luat si ultima farama de siguranta...ii priveam lung fiecare miscare si trompele lui Eustache preluau cu ecou vorbele-i pline de pricepere. Mintea-mi oricum nu patrundea esenta lor, ci doar o voce pe care as fi ascultat-o spunandu-mi povesti de seara sau mintindu-ma cu dulcegarii de care stiu sa ascult...
Simteam eu acolo cum ma pierd si inainte sa ma si tradeze atitudinea, ca deh, statusem de 20 de minute la rand, am socotit ca-i cazul sa-i cer amabil sa-mi dea o adresa de mail la care sa-mi expun request-urile pentru ca nu puteam sa-i fac cunoscuta roseata din obraji la o conversatie de minute care s-ar fi preconizat. Pentru ca pur si simplu, chiar si dupa cateva palme imaginare, eul nu-si facea datoria: in continuare sangele alerga furios in sus si-n jos pe toata intinderea corpului.
Dupa toate calculele mele era momentul cel mai bun sa ies din scena, inainte sa completely make fool of myself in fata unui shop plin cu-clienti. Dar cand am deschis gura, toate per tu-urile dinaintea mea s-au transformat in adresari politicoase care ma rugau sa mai rabd 2 minute, pentru ca imediat ma va prelua.
Fuga-i rusinoasa?
Sa stau...sa nu? Sa fug neanuntat? Sa fiu un customer ciufut, sa intreb de condica de sugestii si reclamatii? Cum sa-i fac asa ceva lui, acestei fapturi care ma sagetase fara ca macar sa ma priveasca? Nu puteam pur si simplu. Am zambit incurcata promitand sa astept...si n-am facut rau...ca abia incepusem sa ne cunoastem...din sistem- si da, eu chiar plateam facturi dodoloate- s-a convins si el dupa ce a facut un inquery in baza de date.
Am cerut cenzurarea apelurilor dupa o anumita durata sau dupa ce se terminau minutele incluse. Ma intreba zambind cine foloseste abonamentul. Am raspuns cu seninatate ca eu, magnifica eu. Un rand intreg asista empatizand cu cate un rictus sincer de amuzament sau lipsa de rabdare la povestea mea.
N-am reusit sa ma lalaiesc mult cu acest britboy pentru ca obrajii mei nu mai suportau alternantele valurilor de caldura si am cerut sa-mi dea oferta de abonamente sa o consult acasa, urmand ca astazi sa vin sa-i comunic eventualele nelamuriri si sa stabilim final, o decizie privind abonamentul..
Mi-am facut lectiile temeinic acasa. N-am inteles nimic nici de pe site si nici din Cartea Cartilor Orange, dar mi-am notat 2-3 intrebari si mi-am zis ca astazi voi aprofunda subiectul cu un specialist, Orange boy.
Today, in drum catre casa, faceam jocuri si numaratori in pavajul strazii, calculandu-mi pasii...sa intru, sa nu intru...sa-mi readuc senzatiile trandafirii in obraji, sa simt pudoarea afisata pe mon visage sau sa nu...?
O ultima privire...
Prin geamul ticsit cu reclame i-am zarit silueta la pupitrul de comanda. Am simtit precum in reclamele cu femei frumoase cum adulmecam o boare de proaspat care-mi desfata toate simturile. El isi facea datoria si eu n-aveam curaj sa merg sa-l confrunt.
Baiatul meu Orange...cel pentru care am facut eu un crush, asteptand la rand o consiliere phone related.... Cu el am mers de mana astazi acasa, el ma saruta cu o pasiune timida in timp ce priveam tinta in sus cu ochii intredeschisi in lumina soarelui...el ma strangea cu puterea slabanogului...si mie imi placea pana la euforie.
Sa vii sa-ti dau un autograf, my britpop Orange boy!
Pies: Noapte buna, tuturor papuselor care traiesc povesti de dragoste inchipuite!:))
Sarutul de targ:)
Astazi nu, pentru ca in drumul catre casa un stol de ganduri teseau in mintea-mi golasa de griji un story al abstractului in care baietul de la Orange ma tinea de mana, conducandu-ma catre casa si imi dadea un sarut hollywoodian in fata gradinii dinaintea blocului. Acolo eu ma topeam dintr-o data si imi simteam genunchii inmuindu-se, coplesita intr-un moment de beatitudine. Ne luam la revedere si nu mai scapam de fluturi pana la o noua revedere!
Asa porneste the story in care eu, aceasta noua papusa in targ traieste un crush (momentan imaginar) cu o prezenta ce mi-a ravasit simturile: the Verve boy from Orange.
Factura Orange a starnit totul
Ieri imi stapaneam cu greu precipitarea inainte sa ajung la ghiseul de informatii Orange. Platisem a nu stiu cata oara o suma astronomica cauzata de predispozitia mea logoreica. Decretasem: schimbam tipul de abonament...sau apelam la restrictii: Eu, customerul, mergeam sa-mi cer ghilotinarea.
Dar nu stiam ca de fapt voi ajunge sa traiesc cele mai dulci suplicii... Priveam fara tinta la mainile frumoase intinse pe pupitrul de comanda, de unde cu iscusinta tanarul Orange explica to retard clients care sunt serviciile, optiunile si cum sa utilizeze telefoanele. Inalt, suplu din cale-afara, brunet, cu un chip ovoid, niste whiskers de britpop boy, intr-un tricou branduit, obiectul fascinatiei mele povestea cu siguranta profesionistului ce si cum are de facut fiecarui client nelamurit pana sa ajunga la el.
Cand sinele nu te mai asculta...
Tot apropiindu-ma de contactul direct cu el simteam valuri de caldura inundandu-mi trupu-mi pacatos:), senzatii trandafirii in obraji si o carma imposibil de controlat. Hei, stop it right there!! Fraie pierdute...si nici n-apucasem sa-i vorbesc. Mi-a luat si ultima farama de siguranta...ii priveam lung fiecare miscare si trompele lui Eustache preluau cu ecou vorbele-i pline de pricepere. Mintea-mi oricum nu patrundea esenta lor, ci doar o voce pe care as fi ascultat-o spunandu-mi povesti de seara sau mintindu-ma cu dulcegarii de care stiu sa ascult...
Simteam eu acolo cum ma pierd si inainte sa ma si tradeze atitudinea, ca deh, statusem de 20 de minute la rand, am socotit ca-i cazul sa-i cer amabil sa-mi dea o adresa de mail la care sa-mi expun request-urile pentru ca nu puteam sa-i fac cunoscuta roseata din obraji la o conversatie de minute care s-ar fi preconizat. Pentru ca pur si simplu, chiar si dupa cateva palme imaginare, eul nu-si facea datoria: in continuare sangele alerga furios in sus si-n jos pe toata intinderea corpului.
Dupa toate calculele mele era momentul cel mai bun sa ies din scena, inainte sa completely make fool of myself in fata unui shop plin cu-clienti. Dar cand am deschis gura, toate per tu-urile dinaintea mea s-au transformat in adresari politicoase care ma rugau sa mai rabd 2 minute, pentru ca imediat ma va prelua.
Fuga-i rusinoasa?
Sa stau...sa nu? Sa fug neanuntat? Sa fiu un customer ciufut, sa intreb de condica de sugestii si reclamatii? Cum sa-i fac asa ceva lui, acestei fapturi care ma sagetase fara ca macar sa ma priveasca? Nu puteam pur si simplu. Am zambit incurcata promitand sa astept...si n-am facut rau...ca abia incepusem sa ne cunoastem...din sistem- si da, eu chiar plateam facturi dodoloate- s-a convins si el dupa ce a facut un inquery in baza de date.
Am cerut cenzurarea apelurilor dupa o anumita durata sau dupa ce se terminau minutele incluse. Ma intreba zambind cine foloseste abonamentul. Am raspuns cu seninatate ca eu, magnifica eu. Un rand intreg asista empatizand cu cate un rictus sincer de amuzament sau lipsa de rabdare la povestea mea.
N-am reusit sa ma lalaiesc mult cu acest britboy pentru ca obrajii mei nu mai suportau alternantele valurilor de caldura si am cerut sa-mi dea oferta de abonamente sa o consult acasa, urmand ca astazi sa vin sa-i comunic eventualele nelamuriri si sa stabilim final, o decizie privind abonamentul..
Mi-am facut lectiile temeinic acasa. N-am inteles nimic nici de pe site si nici din Cartea Cartilor Orange, dar mi-am notat 2-3 intrebari si mi-am zis ca astazi voi aprofunda subiectul cu un specialist, Orange boy.
Today, in drum catre casa, faceam jocuri si numaratori in pavajul strazii, calculandu-mi pasii...sa intru, sa nu intru...sa-mi readuc senzatiile trandafirii in obraji, sa simt pudoarea afisata pe mon visage sau sa nu...?
O ultima privire...
Prin geamul ticsit cu reclame i-am zarit silueta la pupitrul de comanda. Am simtit precum in reclamele cu femei frumoase cum adulmecam o boare de proaspat care-mi desfata toate simturile. El isi facea datoria si eu n-aveam curaj sa merg sa-l confrunt.
Baiatul meu Orange...cel pentru care am facut eu un crush, asteptand la rand o consiliere phone related.... Cu el am mers de mana astazi acasa, el ma saruta cu o pasiune timida in timp ce priveam tinta in sus cu ochii intredeschisi in lumina soarelui...el ma strangea cu puterea slabanogului...si mie imi placea pana la euforie.
Sa vii sa-ti dau un autograf, my britpop Orange boy!
Pies: Noapte buna, tuturor papuselor care traiesc povesti de dragoste inchipuite!:))
marți, 5 iunie 2007
Hai cu Unicreditul!!
Povesti la Unicredit...
Am un overdraft pe care il mulg cu succes de cateva saptamani la Unicredit. Ieri planuiam sa mai retrag o suma relativ mica fata de limita overdraftului spre a achita o restanta ce o aveam. Nimic n-am facut decat sa ma uit consternata la bancomat cand repetat mi-a afisat ca n-am fonduri suficiente pentru efectuarea tranzactiei. Dar nici eu nu sunt asa aeriana sa nu stiu ce am pe card si am insistat cu un apel la ghiseul cu infanteristele Unicredit.
Front deskul e format din niste mistuite...
Alea ma cunosc amandoua si le dispare zambetul de pe chipuri de fiecare data cand ma vad, salvandu-se cu o singura fraza: "Mergeti la Flori, acolo la biroul din spate!" (Flori este consilierul companiei noastre in materie de overdrafturi). Nici Flori nu se prea bucura sa ma vada...ca si la ea am fost de vreo doua ori ca sa ma lamureasca cu diferentele de sume afisate pe extrasele de cont si cele din calculator...De data asta n-a avut incotro...si pentru ca e perioada in care fuzionarea unicreditului cu Tiriac creeaza probleme de integrare a datelor in sistem, ei bine, NIMENI NU SE DESCURCA!!
Consilierii...nici cate 2 nu reusesc sa descurce problemele...
Deschide programul aceasta Flori sa ne uitam inside si sa vedem de ce nu pot face eu retrageri de la bancomat. Imi spune ca este perioada in care se importa datele in noul sistem si e un pic mai dificil pana se desavarsesc toate procedurile, dar sa iau loc, sa nu stau in picioare. Apoi o aud strigand peste separeu:
"- Walter, ai terminat acolo? Poti sa vii putin?"
Walter era un domnisor in camasa alba care statea intins peste cotul unei alte papusele care, intr-un alt separeu, se chinuia sa lamureasca o clienta despre acelasi etern acut subiect: nu avea afisate sumele corect in calculator fata de extrasele de cont de la bancomat.
Intr-un final, cu moaca de profesionist prezentabil si pantalonii negri sifonati vine Walter sa ma lamureasca si pe mine...O ajuta pe Flori sa dezlege misterul...
"-Acum ce fac? Deschid Core? Sau unde pot sa vad datele din cont?"
"- Deschide acolo." ii confirma Walter cu o incredere care trada dibacia lui in a rezolva problemele clientilor Unicredit.
Flori nu se lasa si deschide programul pentru ca, STUPEFACTIE, sa nu apara nimic nou acolo.
Walter isi motiveaza cunoasterea absoluta: "-Dar la noi, deschizand acolo, iti afiseaza toate datele!"
Ei bine Walter, se prea vede ca de data asta, aici n-a mers. Nu ma umflu in pene ca le-as fi putut citi sistemul si datele, dar acolo eram 3 capete cu studii superioare, 2 in fata calculatorului si eu, privind inmarmurita de peste masa cum ei incercau sa gaseasca scuze penibile de ce nu putem sa vedem ce e in overdraftul meu.
Ma apasa cumplit bunul simt si am hotarat sa pun punct schimbului de replici sterile dintre ei de tipul: "Da oare de ce? Nu stiu! Se poate vedea in alta parte? Dar ar trebui sa se vada aici, nu? Poate e din cauza sistemului si nu s-a terminat de importat datele!" si incerc sa compun incheierea, ca pe mine ma durea nu ca nu le afiseaza lor limita mea de overdraft, ci ca nu pot scoate banii din nenororcitul de ATM!! Si spun:
"- Bine, inteleg ca sistemul nu a actualizat datele, dar nici manual nu pot scoate suma de care am nevoie?! Prin retragere de la casa?"
"-Asta se poate, ar trebui sa se poata", imi spune Flori cu ochii sclipind a bucurie ca in final nu o mai tin in sah asteptand explicatii care nu puteau fi date. Imi sugereaza sa merg la casa sa fac o simulare de retragere si sa vad ce se intampla.
Le multumesc amandurora si ma ridic, coplesita de grija ca lasasem aconto pentru o comanda dis-de-dimineata si ramasese de platit restul de 2/3 cand o ridicam...adica cu o ora inainte de a ma frasui pe la ghiseele Unicredit.
...deci Casieria...care este ea..casierie
Ma intorc asadar, trec iarasi pe langa papuselele de la front desk si ma asez la rand la unul din cele doua capsule cu rol de Casierii. Astept sa se termine si acolo tranzactiile, apoi cand in sfarsit se elibereaza, mandra casiera imi face semn cu mana sa ma duc la colegul, ca ea e busy, vorbeste la telefon. Ma mut dincolo unde un blond in camasa albastru deschis imi ureaza buna dimineata si ma invita sa ma manifest.
Ii dau cartea de identitate si pornim la drum...Ii spun ca vreau sa fac o retragere dintr-un overdraft pe care nu o pot duce la capat la bancomat. Ma intreaba si asta, de parca n-as fi fost clara, daca am introdus cardul in bancomat...Ii repet si lui ca imi da erori!
Cu atentia scolarilor din clasele elementare, tanarul casier imi preia silabisit datele de pe CI ca sa le introduca in calculator spre a face tranzactia. Apoi incepem povesti...ca nu vede limita de credit, ca deja sunt scosi niste bani de acolo, ca unde lucrez... Deja, rabdarea mea simtea cum s-a saturat sa stea in firavul echilibru si de la spate se putea vedea cum rand pe rand picioarele mele se flexau pana cand calcaiele se apropiau la mai putin de 20 de cm de partea superioara a corpului. Imi sugereaza sa ma duc la colega de la ghi... Il opresc contrariata si ii spun ca deja m-a trimis colega de la front desk la madam Flori de la overdraft, ca de acolo vin sa fac simularea de card si hai sa vedem de se poate...ca VREAU sa fac retragerea aia.
Nu eram altcumva decat contrariata la un loc cu distrata si emotionata ca trec prin asa experiente nobile.
Ii spun ferm ca-mi trebuie banii si el se conformeaza ridicand receptorul sa cheme superviserul. Suna ocupat si atunci simbolicul casier urla la randul lui din capsula: "-Marina, vii putin?" Ii raspunde de dupa placaj o voce care ii spune ca e ocupata la tel...si el imi reproduce la randul lui ca persoana in cauza are o URGENTA! Nu de alta, dar eram acolo si eu si am auzit tot cursul discutiilor, nicaieri nu se pomenise de urgenta.
Ma gandeam de acum ca se tergiverseaza asa ca poate poate ma hotarasc sa o las balta. Numai ca eu nu puteam. Ma presa gandul ca nu voi putea ridica comanda si pauza de masa mi se termina si nici nu aveam de unde imprumuta banii aia, ca la naiba, de aia am facut overdraft, ca sa pot avea de unde lua in caz de urgenta!!
..Imi plac la nebunie BLONDELE!
Si casierul multiserviabil iese din capsula afara, langa mine sa imi spuna iarasi care e procedura mai departe.
Incepuse sa bata masa cu- cantul cartii mele de identitate si sa-mi repete ca i se cere o parola de superviser pentru a putea sa-mi dea banii...Si de fapt in tot acest proces trebuie ca o persoana sa verifice datele mele si sa-si dea cu parerea, pentru ca persoana respectiva vede, "PE ALTE ECRANE" datele din contul meu!!!
Apoi se grabeste catre celelalte ghisee sa o gaseasca pe aceasta Marina. Imi indica discret cand ajung dupa el ca e doamna care vorbeste la telefon. Ajunsesem iarasi la front desk unde gatitele ma priveau deja cu saturatia citindu-li-se in ochi. Ma comportam absolut indiferent fata de privirea curioasa catre fusta mea a blondutei cu- creier albinos care manuia cateva foi pe birou.
Usor departata de cadrul in care se concentrau toate mintile angajatilor Unicredit (spre a nu ma contamina) ii priveam sa vad ce urmeaza. Casierul intra in vorba cu blonduta care ma cunostea de cand am luat overdraftul fiindca i-am cerut sa nu-mi spuna din gura, ci sa-mi dea in mana extras sa vad cum stau lucrurile pe cardul meu. Ajunge casierul sa-i povesteasca si ei parte din poveste, sa amestece si alte probleme de serviciu printre, pentru ca sa se sesizeze neuronul central al ei cu o replica fenomenala. S-a uitat inspre mine si mi-a zis:
"- Poate ati scos toti banii si nu mai tineti minte!"
Rememorand, ma vad ca intr-o reluare cum nu mai tin cont de maniere, bun simt si alerg calarind front desk-ul spre a ajunge la ea si a-i smulge tot parul din cap, cu atata atentie pieptanat! O vad victima sigura in mainile mele...si nu mi-e mila deloc cand fac toate astea!!
I-am zis ca am o contabilitate primara mentala si bani mai sunt, desi am intrat in overdraft si lor nu le sunt afisate toate operatiunile currently made.
Hai Marina, fii si tu o profesionista, ce dreq!
Marina tocmai se eliberase si spre calmarea mea mi-am concetrat atentia asupra casierului care ii solicita ajutorul si consilierea tipand peste ghiseul blondutei si povestindu-i toata intamplarea. Marina aia amana sa se sesizeze si sa ia masuri. Pentru ca nu fusesem introdusa cu prezenta in toata scena, se apucase sa spuna "- Cui ii trebe'? Ce ma tot intrebi pe mine? Fa ce vrei, descurca-te ca nu stiu cum mai functioneaza sistemul acum!" Marina si-a controlat imediat tonul si discursul dupa ce a aflat ca "doamna e aici- indicand spre mine- si solicita retragerea".
Asadar, Marina noastra isi reasaza ochelarii pe frunte, solicita CI mea si se uita si ea pe date. Concluziona academic cum o facusera si alte 2 persoane inainte ca mai erau bani in overdraft si aveam de unde sa scot, si probabil ca mai aveam bani daca "doamna stie ca mai are". M-a intrebat cu sinceritatea incompetentului care e limita de credit (ei nu o au trecuta in bazele de date ale clientilor), i-am spus si finally si-a dat acordul sa mergem mai departe.
El cere o ultima confirmare sa faca o hartie de mana ca sa-mi dea banii, ea i-o da si ii spune sa pastreze datele spre o verificare ulterioara dupa ce se termina cu neclaritatile din sistem.
Hai ca poate iese ceva..
Ma intorc cu baietelul descurcaret la Casierie. Acolo bate iarasi in taste cu greutate CNP-ul meu si in final isi cheama o alta colega sa ii dea parola. N-a mai fost nevoie de acorduri si "ecrane", ci pur si simplu mi-a mazgalit o foaie spre a-mi da banii.
De frica sa nu o mai patesc si urmatoarele zilei i-am cerut sa imi elibereze mai mult, ca sa pot sta linistita in saptamana asta. Asta a si facut. Mi-a dat acte, bani si un zambet rusinat in final. Am multumit si am iesit cu mintea sfartecata.
Postfata...
Urmatorul salariu va veni la Piraeus cum sistemul de la Unicredit e la pamant. Banii de acolo vor acoperi overdraftul si vor consfinti cu un deces relatia mea cu ei!
Si daca stie careva unde pot face o reclamatie direct proportionala cu multicompetentele Unicredit, please sa etaleze institutia!!
Am un overdraft pe care il mulg cu succes de cateva saptamani la Unicredit. Ieri planuiam sa mai retrag o suma relativ mica fata de limita overdraftului spre a achita o restanta ce o aveam. Nimic n-am facut decat sa ma uit consternata la bancomat cand repetat mi-a afisat ca n-am fonduri suficiente pentru efectuarea tranzactiei. Dar nici eu nu sunt asa aeriana sa nu stiu ce am pe card si am insistat cu un apel la ghiseul cu infanteristele Unicredit.
Front deskul e format din niste mistuite...
Alea ma cunosc amandoua si le dispare zambetul de pe chipuri de fiecare data cand ma vad, salvandu-se cu o singura fraza: "Mergeti la Flori, acolo la biroul din spate!" (Flori este consilierul companiei noastre in materie de overdrafturi). Nici Flori nu se prea bucura sa ma vada...ca si la ea am fost de vreo doua ori ca sa ma lamureasca cu diferentele de sume afisate pe extrasele de cont si cele din calculator...De data asta n-a avut incotro...si pentru ca e perioada in care fuzionarea unicreditului cu Tiriac creeaza probleme de integrare a datelor in sistem, ei bine, NIMENI NU SE DESCURCA!!
Consilierii...nici cate 2 nu reusesc sa descurce problemele...
Deschide programul aceasta Flori sa ne uitam inside si sa vedem de ce nu pot face eu retrageri de la bancomat. Imi spune ca este perioada in care se importa datele in noul sistem si e un pic mai dificil pana se desavarsesc toate procedurile, dar sa iau loc, sa nu stau in picioare. Apoi o aud strigand peste separeu:
"- Walter, ai terminat acolo? Poti sa vii putin?"
Walter era un domnisor in camasa alba care statea intins peste cotul unei alte papusele care, intr-un alt separeu, se chinuia sa lamureasca o clienta despre acelasi etern acut subiect: nu avea afisate sumele corect in calculator fata de extrasele de cont de la bancomat.
Intr-un final, cu moaca de profesionist prezentabil si pantalonii negri sifonati vine Walter sa ma lamureasca si pe mine...O ajuta pe Flori sa dezlege misterul...
"-Acum ce fac? Deschid Core? Sau unde pot sa vad datele din cont?"
"- Deschide acolo." ii confirma Walter cu o incredere care trada dibacia lui in a rezolva problemele clientilor Unicredit.
Flori nu se lasa si deschide programul pentru ca, STUPEFACTIE, sa nu apara nimic nou acolo.
Walter isi motiveaza cunoasterea absoluta: "-Dar la noi, deschizand acolo, iti afiseaza toate datele!"
Ei bine Walter, se prea vede ca de data asta, aici n-a mers. Nu ma umflu in pene ca le-as fi putut citi sistemul si datele, dar acolo eram 3 capete cu studii superioare, 2 in fata calculatorului si eu, privind inmarmurita de peste masa cum ei incercau sa gaseasca scuze penibile de ce nu putem sa vedem ce e in overdraftul meu.
Ma apasa cumplit bunul simt si am hotarat sa pun punct schimbului de replici sterile dintre ei de tipul: "Da oare de ce? Nu stiu! Se poate vedea in alta parte? Dar ar trebui sa se vada aici, nu? Poate e din cauza sistemului si nu s-a terminat de importat datele!" si incerc sa compun incheierea, ca pe mine ma durea nu ca nu le afiseaza lor limita mea de overdraft, ci ca nu pot scoate banii din nenororcitul de ATM!! Si spun:
"- Bine, inteleg ca sistemul nu a actualizat datele, dar nici manual nu pot scoate suma de care am nevoie?! Prin retragere de la casa?"
"-Asta se poate, ar trebui sa se poata", imi spune Flori cu ochii sclipind a bucurie ca in final nu o mai tin in sah asteptand explicatii care nu puteau fi date. Imi sugereaza sa merg la casa sa fac o simulare de retragere si sa vad ce se intampla.
Le multumesc amandurora si ma ridic, coplesita de grija ca lasasem aconto pentru o comanda dis-de-dimineata si ramasese de platit restul de 2/3 cand o ridicam...adica cu o ora inainte de a ma frasui pe la ghiseele Unicredit.
...deci Casieria...care este ea..casierie
Ma intorc asadar, trec iarasi pe langa papuselele de la front desk si ma asez la rand la unul din cele doua capsule cu rol de Casierii. Astept sa se termine si acolo tranzactiile, apoi cand in sfarsit se elibereaza, mandra casiera imi face semn cu mana sa ma duc la colegul, ca ea e busy, vorbeste la telefon. Ma mut dincolo unde un blond in camasa albastru deschis imi ureaza buna dimineata si ma invita sa ma manifest.
Ii dau cartea de identitate si pornim la drum...Ii spun ca vreau sa fac o retragere dintr-un overdraft pe care nu o pot duce la capat la bancomat. Ma intreaba si asta, de parca n-as fi fost clara, daca am introdus cardul in bancomat...Ii repet si lui ca imi da erori!
Cu atentia scolarilor din clasele elementare, tanarul casier imi preia silabisit datele de pe CI ca sa le introduca in calculator spre a face tranzactia. Apoi incepem povesti...ca nu vede limita de credit, ca deja sunt scosi niste bani de acolo, ca unde lucrez... Deja, rabdarea mea simtea cum s-a saturat sa stea in firavul echilibru si de la spate se putea vedea cum rand pe rand picioarele mele se flexau pana cand calcaiele se apropiau la mai putin de 20 de cm de partea superioara a corpului. Imi sugereaza sa ma duc la colega de la ghi... Il opresc contrariata si ii spun ca deja m-a trimis colega de la front desk la madam Flori de la overdraft, ca de acolo vin sa fac simularea de card si hai sa vedem de se poate...ca VREAU sa fac retragerea aia.
Nu eram altcumva decat contrariata la un loc cu distrata si emotionata ca trec prin asa experiente nobile.
Ii spun ferm ca-mi trebuie banii si el se conformeaza ridicand receptorul sa cheme superviserul. Suna ocupat si atunci simbolicul casier urla la randul lui din capsula: "-Marina, vii putin?" Ii raspunde de dupa placaj o voce care ii spune ca e ocupata la tel...si el imi reproduce la randul lui ca persoana in cauza are o URGENTA! Nu de alta, dar eram acolo si eu si am auzit tot cursul discutiilor, nicaieri nu se pomenise de urgenta.
Ma gandeam de acum ca se tergiverseaza asa ca poate poate ma hotarasc sa o las balta. Numai ca eu nu puteam. Ma presa gandul ca nu voi putea ridica comanda si pauza de masa mi se termina si nici nu aveam de unde imprumuta banii aia, ca la naiba, de aia am facut overdraft, ca sa pot avea de unde lua in caz de urgenta!!
..Imi plac la nebunie BLONDELE!
Si casierul multiserviabil iese din capsula afara, langa mine sa imi spuna iarasi care e procedura mai departe.
Incepuse sa bata masa cu- cantul cartii mele de identitate si sa-mi repete ca i se cere o parola de superviser pentru a putea sa-mi dea banii...Si de fapt in tot acest proces trebuie ca o persoana sa verifice datele mele si sa-si dea cu parerea, pentru ca persoana respectiva vede, "PE ALTE ECRANE" datele din contul meu!!!
Apoi se grabeste catre celelalte ghisee sa o gaseasca pe aceasta Marina. Imi indica discret cand ajung dupa el ca e doamna care vorbeste la telefon. Ajunsesem iarasi la front desk unde gatitele ma priveau deja cu saturatia citindu-li-se in ochi. Ma comportam absolut indiferent fata de privirea curioasa catre fusta mea a blondutei cu- creier albinos care manuia cateva foi pe birou.
Usor departata de cadrul in care se concentrau toate mintile angajatilor Unicredit (spre a nu ma contamina) ii priveam sa vad ce urmeaza. Casierul intra in vorba cu blonduta care ma cunostea de cand am luat overdraftul fiindca i-am cerut sa nu-mi spuna din gura, ci sa-mi dea in mana extras sa vad cum stau lucrurile pe cardul meu. Ajunge casierul sa-i povesteasca si ei parte din poveste, sa amestece si alte probleme de serviciu printre, pentru ca sa se sesizeze neuronul central al ei cu o replica fenomenala. S-a uitat inspre mine si mi-a zis:
"- Poate ati scos toti banii si nu mai tineti minte!"
Rememorand, ma vad ca intr-o reluare cum nu mai tin cont de maniere, bun simt si alerg calarind front desk-ul spre a ajunge la ea si a-i smulge tot parul din cap, cu atata atentie pieptanat! O vad victima sigura in mainile mele...si nu mi-e mila deloc cand fac toate astea!!
I-am zis ca am o contabilitate primara mentala si bani mai sunt, desi am intrat in overdraft si lor nu le sunt afisate toate operatiunile currently made.
Hai Marina, fii si tu o profesionista, ce dreq!
Marina tocmai se eliberase si spre calmarea mea mi-am concetrat atentia asupra casierului care ii solicita ajutorul si consilierea tipand peste ghiseul blondutei si povestindu-i toata intamplarea. Marina aia amana sa se sesizeze si sa ia masuri. Pentru ca nu fusesem introdusa cu prezenta in toata scena, se apucase sa spuna "- Cui ii trebe'? Ce ma tot intrebi pe mine? Fa ce vrei, descurca-te ca nu stiu cum mai functioneaza sistemul acum!" Marina si-a controlat imediat tonul si discursul dupa ce a aflat ca "doamna e aici- indicand spre mine- si solicita retragerea".
Asadar, Marina noastra isi reasaza ochelarii pe frunte, solicita CI mea si se uita si ea pe date. Concluziona academic cum o facusera si alte 2 persoane inainte ca mai erau bani in overdraft si aveam de unde sa scot, si probabil ca mai aveam bani daca "doamna stie ca mai are". M-a intrebat cu sinceritatea incompetentului care e limita de credit (ei nu o au trecuta in bazele de date ale clientilor), i-am spus si finally si-a dat acordul sa mergem mai departe.
El cere o ultima confirmare sa faca o hartie de mana ca sa-mi dea banii, ea i-o da si ii spune sa pastreze datele spre o verificare ulterioara dupa ce se termina cu neclaritatile din sistem.
Hai ca poate iese ceva..
Ma intorc cu baietelul descurcaret la Casierie. Acolo bate iarasi in taste cu greutate CNP-ul meu si in final isi cheama o alta colega sa ii dea parola. N-a mai fost nevoie de acorduri si "ecrane", ci pur si simplu mi-a mazgalit o foaie spre a-mi da banii.
De frica sa nu o mai patesc si urmatoarele zilei i-am cerut sa imi elibereze mai mult, ca sa pot sta linistita in saptamana asta. Asta a si facut. Mi-a dat acte, bani si un zambet rusinat in final. Am multumit si am iesit cu mintea sfartecata.
Postfata...
Urmatorul salariu va veni la Piraeus cum sistemul de la Unicredit e la pamant. Banii de acolo vor acoperi overdraftul si vor consfinti cu un deces relatia mea cu ei!
Si daca stie careva unde pot face o reclamatie direct proportionala cu multicompetentele Unicredit, please sa etaleze institutia!!
duminică, 20 mai 2007
Cu sfârcul erou in maxi-taxi
Mă căzneam ca în fiecare zi de câteva luni încoace să ajung la timp la office... În ultima clipă am încuiat uşa şi am iesit în stradă să iau un microbuz din faţa blocului...Nu s-a lăsat mult aşteptat şi am purces la a găsi un spaţiu comod şi liber în mijlocul autovehiculului unde să lenevesc până la a doua staţie:).
Pe locurile cu faţa spre culoarul maşinii stăteau aşezate persoane de toate vârstele şi o proaspătă mamă, cu un pui de om infăşurat într-o salopetă grena, cu cinci acoperăminte pe ţeastă şi deasupra, pentru protecţie, o faţă de pernă mică, de un alb murdar, despre care abia apoi am aflat ce rol are...Stând acolo lânga tânără, era in discuţii o bătrână cochetă de oraş care îi ţinea morală: aflase că bucata de carne din braţe nu avea decât 10 zile şi tocmai îi certa mama pentru iresponsabilitate!!...Copilul scâncea sub pânză. Mama grijulie a îndepărtat faţa de pernă şi dedesubt, toţi ochii bulbucaţi din maxi-taxi au vazut un sân descoperit, de mărimea unui bostan mijlociu, umflat şi negricios, cu un sfârc cât ziua de mâine care acoperea faţa plăpândă a sugarului...îi ieşise din gură şi mumă-sa tocmai se chinuia să i-l îndese la loc.
Pe loc, privind de sus, chipul mi s-a schimonosit, am inghiţit cu greu şi am rămas ţintuită de priveliştea ca-n picturile lui Rubens...Bătrâna îi spunea să ajute copilul să poată trage laptele...cumva să îşi ţină sânul cu mâna de dedesubt; atunci a scos mama la vedere degetele muncite şi unghiile jegoase pe care le-a pus deasupra sfârcului apăsând totul peste gura copilului ce respira din greu sub presiunea mamei novice. Din picioare, o alta “cunoscătoare” a intrebat de ce n-a chemat ambulanţa să vină să o ducă la clinică?!...Că nu se cade ca o mamă ieşita din spital vineri, să plimbe copil de 10 zile prin oraş marţi şi tocmai într-un maxi-taxi plin ochi! Maica fătului se plângea că nu ştie dacă va mai ajunge după Paşte în oraş....pentru că nu mai are bani...şi nici în prezent nu era sigură că îi vor ajunge cei pe care îi are să se întoarcă acasă. Lacrimile au început să i se rostogoleasăa pe obraz...a tras de faţa de pernă şi s-a sters pe ochi...haplea de la sânul mamei tot se muncea acolo cu frământatul sfârcului...atunci se văzu că maică-sa purta o cămşă peste care avea un pulover lăţos din ceva fibre împletite care lăsau scame şi fire în urmă, şi probabil nici gura copilului nu a fost ocolită.
Mi-a fost suficient cât am văzut...şi ca un apogeu, momentul în care laptele tâşnea vesel din sfârcul mamei pentru că îşi presase halca de piele si carne ca sa elibereze “seva elaborată” a fost un fel de maxim al burlescului mămesc... Aşteptam staţia să cobor ca pe mântuire...
Mi-au rămas în minte adidaşii roşi şi blugii strânşi pe ea...o femeie de ţară, la vreo 28-30 de ani...cu părul prins neglijent într-o clamă la ceafă...o mamă pe care mulţi dintre noi nu ne-am dori să o fi avut...
Traiasca experimentele sociale!:)
Pe locurile cu faţa spre culoarul maşinii stăteau aşezate persoane de toate vârstele şi o proaspătă mamă, cu un pui de om infăşurat într-o salopetă grena, cu cinci acoperăminte pe ţeastă şi deasupra, pentru protecţie, o faţă de pernă mică, de un alb murdar, despre care abia apoi am aflat ce rol are...Stând acolo lânga tânără, era in discuţii o bătrână cochetă de oraş care îi ţinea morală: aflase că bucata de carne din braţe nu avea decât 10 zile şi tocmai îi certa mama pentru iresponsabilitate!!...Copilul scâncea sub pânză. Mama grijulie a îndepărtat faţa de pernă şi dedesubt, toţi ochii bulbucaţi din maxi-taxi au vazut un sân descoperit, de mărimea unui bostan mijlociu, umflat şi negricios, cu un sfârc cât ziua de mâine care acoperea faţa plăpândă a sugarului...îi ieşise din gură şi mumă-sa tocmai se chinuia să i-l îndese la loc.
Pe loc, privind de sus, chipul mi s-a schimonosit, am inghiţit cu greu şi am rămas ţintuită de priveliştea ca-n picturile lui Rubens...Bătrâna îi spunea să ajute copilul să poată trage laptele...cumva să îşi ţină sânul cu mâna de dedesubt; atunci a scos mama la vedere degetele muncite şi unghiile jegoase pe care le-a pus deasupra sfârcului apăsând totul peste gura copilului ce respira din greu sub presiunea mamei novice. Din picioare, o alta “cunoscătoare” a intrebat de ce n-a chemat ambulanţa să vină să o ducă la clinică?!...Că nu se cade ca o mamă ieşita din spital vineri, să plimbe copil de 10 zile prin oraş marţi şi tocmai într-un maxi-taxi plin ochi! Maica fătului se plângea că nu ştie dacă va mai ajunge după Paşte în oraş....pentru că nu mai are bani...şi nici în prezent nu era sigură că îi vor ajunge cei pe care îi are să se întoarcă acasă. Lacrimile au început să i se rostogoleasăa pe obraz...a tras de faţa de pernă şi s-a sters pe ochi...haplea de la sânul mamei tot se muncea acolo cu frământatul sfârcului...atunci se văzu că maică-sa purta o cămşă peste care avea un pulover lăţos din ceva fibre împletite care lăsau scame şi fire în urmă, şi probabil nici gura copilului nu a fost ocolită.
Mi-a fost suficient cât am văzut...şi ca un apogeu, momentul în care laptele tâşnea vesel din sfârcul mamei pentru că îşi presase halca de piele si carne ca sa elibereze “seva elaborată” a fost un fel de maxim al burlescului mămesc... Aşteptam staţia să cobor ca pe mântuire...
Mi-au rămas în minte adidaşii roşi şi blugii strânşi pe ea...o femeie de ţară, la vreo 28-30 de ani...cu părul prins neglijent într-o clamă la ceafă...o mamă pe care mulţi dintre noi nu ne-am dori să o fi avut...
Traiasca experimentele sociale!:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)