marți, 23 noiembrie 2010

Tetratziclin moment

N-am diacritice sa pot exprima fonetic un context nou pe care tocmai l-am testat, insa sper ca macar scrierea emailata sa ajute ochiul vigilent al cititorului sa inteleaga despre ce vorbim.

De mai bine de o luna de zile contorizam dramatic tensiunea dintr-o ureche si diminetile in care sangele nu se sfia sa sara in rauri bolnavicioase din nas. Cu fiecare intamplare imi promiteam ca ma duc la medic. Evident, nu se intampla. De la o vreme au inceput sa insiste cei din jur. Am cautat medic si fara sa mai fac o monografie a tarifelor din domeniu, am sa zic direct ca astazi m-am prezentat la consultatie.

Cautam un profesionist care sa ma primeasca cat mai degraba si cel ales nu putea decat marti, desi eu sunasem de joia trecuta pentru o programare. Ma gandeam ca multi bolnavi de-al de mine or fi in orasul asta ca atingerea unui medic e asa de pretioasa. Am revenit cu telefonul ieri si ce sa vad, ma poate primi marti, intre 11.30 si 18. Zic da, ok, marti e bine, la orice ora e bine. Si am primit confirmarea: la 11.30. cu numarul 1. Fix o ironie a sortii:).

La cabinet, dupa ce am asteptat vreo 10 minute sa vina medicul, iese asistenta in procesul de colectare a bonurilor de intrare, vorbeste in grai necunoscut mie si sfarseste prin "Jol", c-adica "Bine".

Ma invita apoi cordial in camera masacrului. Medicul, in tinuta dreapta si de departe grava ma priveste din spatele unui disc metalic asezat in zona orbitei si ma invita sa ma asez.

Timida, parcurg cu pasi marunti si tematori calea pana la scaunul bolnavului si sesizez pe masa de langa zeci de clesti pusi in cutii metalice (va aduceti aminte nu?, de pe vremea comunista, in spitale) care deja imi dadeau fiori. Oare pe toti ii foloseste? Unde ii baga? Am eu loc in orificiile mele mici din ureche si nari sa imi bage atatea felurite elemente de baza in exercitarea atributiilor ORL-iste? Eram pierduta.

Pana si asistentele ma priveau cu o doza de compatimire, eu explicand ca am emotii mergand la medic si ca nu este o experienta pe care sa o indragesc.

Sa-nceapa circul zic!:) Guru ORL m-a intrebat ce ma deranjeaza, am explicat starile prin care trec si ca sunt specifice unei singure ureche si nara. Incepe consultul: bagat chestii metalice in urechi, privit de-aproape, confirmari medicale, care mai de care mai elogioase: "N-aveti otita, nu aveti infectie, aveti un luciu foarte frumos". Pentru un non-connaisseur partea cu luciu a sunat ca si cum e partie de ceara la mine in ureche, dar e de bine, asa am conchis in sinea mea;). Un instrument gen diapazon mi-a fost pozitionat langa ambele urechi, generand un zgomot pe care trebuia sa-l situez: diferit sau nu de la un pavilion la altul? In acel moment, de frica, gasind o logica a normalitatii, nici n-am fost atenta la intensitate, am auzit in ambele urechi suntetul, am zis ca e la fel, doar doar voi scapa basma curata. Asa a si fost.

Hai sa punem sub lupa si nasul. Cine nu ma stie, macar ma vede in poza de pe blog, am un nasuc, nu un nas si cand am vazut un cleste de 20 de cm ca se apropia spre mine spre a-mi desface nara pentru a face loc analizei, m-am dat inapoi instant. Ce-mi baga chestia aia pana in adancuri? Ce se intampla?! N-a durat mult, de asta nu ma plang, a testat prima nara, apoi a doua, mi s-a confirmat ca vasele sunt subtiri si de aceea s-a intamplat sa izbucneasca sangele. Totusi prima fraza care a concluzionat starea nasului meu a fost un soc total: "aici o mica deviere de sept". WTF? Eram la "Frumusete pe muchie de cutit" si mi se facea o trecere in revista a defectelor? Nasul meu e mic, nu mare, n-are unde sa devieze!! Help!!!

Intr-un ton profesionist, medicul imi recomanda o anestezie si o cauterizare a vaselor. Am luat pozitia celui inghetat de surprindere si am intrebat daca e neaparat musai sa trec prin astea. Daca nu e ceva trecator si pot trai cu asta forever, nu mai fac efort, orice, numai sa scap. Prin insistenta publicului am fost de acord sa trecem la faptele cu adevarat marete.

In jumatate de limba cunoscuta si cealalta jumatate straina, se dezbatea preambulul pentru operatiunea de cauterizare: pansament, vata, xilina, adrenalina etc. Mi s-a explicat la cerere care este procesul, m-a asigurat ca nu imi face anestezie prin injectie si sa-i dam batai.

Capul pe spate, nara dreapta iarasi desfacuta pana in adancuri, vata hidrofila imbibata in tot felul de solutii si apoi postata in cavitatea largita. Aveam de asteptat 2 minute. Stateam ca un pui la taiere. Solutia respectiva mi s-a prelins pe piele, buze si i-am si simtit gustul. Deja derma afectata era amortita. Totusi in nara nu simteam nimic. Cand am vazut ca se apropie de mine, am ripostat: "nu simt amortita zona din nas". Mi-a trimis si mai in adancuri vata imbibata, am mai asteptat putin, a bagat si solutia de cauterizare, a sters mucoasa narii si apoi a cerut tetraciclina pentru a-mi tampona zona.

Tetraciclina trebuie ca era unguentul vedeta al cabinetului pentru ca era de negasit. Toate replicile care au urmat erau cu "tetratziclin" si asistenta deja lua foc in fata dulapului suspendat cu medicamente pentru ca nu gasea nicicum. Dar cuvantul se repeta ca prin magie si nu s-a oprit la simbolicul numar 3. Ma gandeam ca voi ramane asa, cu solutia aia direct in nara, niciun unguent de calmare si c'est ca - asa trebuia sa se incheie un control cinic la o clinica privata:).

Tot ochiul de dupa discul metalic a fost cel vigilent si a observat unguentul pe o masa. Eram cam gol, dar asistenta l-a stors bine pentru pacientul isteric care devenisem. Medicul a imbibat din nou vata in unguent si mi-a impuns bila in nara. Si acolo mi-a lasat-o. Nu stiam daca sa comentez sau nu. Apoi m-am abtinut: "Trebuie pastrat cam doua ore". De asemenea, n-am scapat fara vitamina C, calciu si "imbaieri" zilnice cu "tetratziclin" de cate 2 ore a narii torturate astazi...toate astea timp de o saptamana.

Am iesit din cabinet multumind si gandindu-ma cum arat. O bila in plus pentru cealalta nara, doua maini impreunate pe piept si un nou tablou era deja creionat. In drum spre birou ma gandeam cate am avut de patimit. Bine ca macar nu a fost tensiunea de vina. Bine ca n-a fost chiar atat de rau. Bine ca nu vor mai curge decat cateva picaturi si poate ca imi va veni sa stranut. Doar atat...

La lucru ma gandesc sa-mi sun sotul si sa-i relatez vizita la medic; ca un ecou comenta orice faza povestita si nu inceta sa imi repete daca nu cumva, in acel moment, aud sunet de fanfara si mars funebru. Cat despre devierea de sept... e tare suparat. Ne-am casatorit si inca nu m-a batut. Cum sa existe deja? El astepta sa-mi aranjeze nasul dupa un an, doi, acum...e un vis destramat...