Marketing in piata

Completare a unui articol de observatie citit ieri, voi pune in discutie marketingul verbal si de eticheta prezent in comunicarea din piete.

http://www.dorinalexandrescu.ro/blog/8-idei-de-marketing-pe-care-le-invatam-de-la-piata/

Inventivitatea etichetelor la taraba

E ceva ce protocolul de hypermarket nu va permite pentru clienti sai. Profita totusi de libertatea exprimarii vanzatorii din piete. Nimic mai adevarat ca producatorul care este si taran get-beget nu va apela la aceste tertipuri dintr-o onestitate arhetipala. Va scrie discret 2 cuvinte: denumirea si provenienta. Cu o caligrafie desueta.

Ca exemplu, ieri in Obor s-a evidentiat modul de prezentare a unor gramezi de struguri - fara sa fie mentionate denumirea, categoria, zona de provenienta, apareau cu litere de-o schioapa doua cuvinte si multe semne de exclamatie: "Buni, rau!!!!!" Pretul? 5 lei.

In orice piata, un surplus de aparenta credibilitate il constituie aparitia pe eticheta a asigurarii ca legumele si fructele sunt plantate si recoltate in Romania. De la o simpla mentiune la adevarul faptic este insa cale lunga, care pana la urma nu face obiectul unei analize de marketing, ci a manipularii emotionale.

Ca subiectul sa nu para specific doar buricului tarii, in piata centrala din Barlad, pe o eticheta am citit o strofa care facea apolgia unei cepe. Adica a mormanului care se astepta vandut.

La Iasi, piata Alexandru cel Bun este coplesita de multii de F care insotesc descrierile fructelor: "FFFFFFFF. dulci si aromati", FFFFF. dulci si zemosi", "FFFFF. dulci si buni", "rosii de galati", "varza de galati", "rosii de Targu Frumos".

Celebri sunt si "pepenii de Dabuleni", a caror scriere cunoaste variatii, in functie de nivelul de studiu al autorului etichetei. (pepeni da Dabuleni)

Important de precizat si ca o mare parte a etichetelor au greseli crase de ortografie: "rosi serry", "arpacica", "pepene rosu" (cand cele doua specii se numesc galben si verde), "cartof rosu", "kapia", "ardel", "miere de albini" etc.

Marketingul verbal la taraba

La nivel verbal, marketingul are un chip jovial care pe alocuri se abate spre zone de disconfort:

"Hai iubita, ce sa-ti dau?"
"Papusa, vrei ceapa?"
"Hai baiatu', ia cartofu'!"

Intr-o neobosita cautare a rosiilor fara cusur, o precupeata pe jumatate pigmentata m-a asigurat ca daca desfac o rosie de la ea de pe taraba si o gust o sa vad ca "e dulce ca mierea". Cat de naiv sa fii?!

In Obor, intr-o boxa dedicata produselor din carne, 3 vanzatori tot cu pigment vindeau pe banda rulanta, aceluiasi client, diverse categorii de produse din carne, doar in baza epitetelor sau a descrierilor apetisante: "bucatile astea sunt calde", "pastrama asta merge facuta la felul doi cu un pic de vin sau un must"; din spate unul ii susotea "da-le mai de fite, nu vezi ca asta vor?!" Si clientii au cumparat, tot chiar. Propunerile au fost asimilate fara pic de discutie.

Revin la Iasi unde in extrasezon, pe varful unei gramezi de nectarine asezate piramidal pe taraba, se vedea capul unei tiganci a carei gura mergea tura-vura. Printre aberatii, notabila a fost reclama: "nectarine de Romania" pe care o repeta fara nicio grija pentru contradictia evidenta.

Va urma....poate si cu foto-dovezi.

Whirlpool isi da duhul. Femeia intervine!

Banuiesc ca mai sunt mii de utilizatori de masini de spalat Whirlpool in lumea asta. Modele cu incarcare verticala, a caror descriere incepe cu AWT si cateva cifre aruncate fara noima dupa. Peste timp, incepi sa accepti ca nu vor mai toarce lin ca un motan umflat si lenes aruncat pe perna de odihna. Se mai aud fel si fel de zgomote care iti intuneca cursul reactiilor imediate, dar te stapanesti. Asta pentru ca glasul Whirlpool-ului nostru devenise inspaimantator in timpul functiunii: un fel de bendix de Dacie de dinainte de '90 care s-a stricat. Fix asa suna si imi crea asteptari infrigurate: oare se va sfarsi ciclul de spalare de data asta? Cautam una noua sau pe cineva sa vina sa o repare pe bani multi?

Ieri s-a intamplat ca reactiile alea imediate sa devina o certitudine: masina a murit mergand. O sa ziceti: oximoron! Ei bine, nu mai conteaza pentru ca tarasenia s-a intamplat. In toata zarva alimentarii cu apa si spalarii s-a facut deodata liniste. O liniste care nu calmeaza, dimpotriva. Am inchis butonul, am mutat la urmatorul proces, am apasat butonul, se auzea un clic care fixa butonul pe pozitie, apoi un icnet si pauza. Ca o cheie, tot de Dacie, care anunta doar contactul, nu si pornirea.

Cum aratau lucrurile: cuva plina cu apa rece, rufele in corespondenta cu miscarea rotativa, nespalate, butonul tocmai trecuse de stadiul de inmuiere. Eficienta: zero, probleme: abia incepuse avalansa.

Din lista aia de reactii imediate am ales internetul: service rapid pentru orice modele Whirlpool. Deplasare gratuita in maxim o ora de la semnalare, diagnosticare asisderea, platesti doar reparatia si potentiala piesa de schimb, pe care ei, profesionistii, deja o au in geanta.

Nimic despre limite de tarife, preturi. Doar despre rapiditate, profesionalism si multele echipe de interventie. In lista cu rezultatele cautarii, primul are si greseli de ortografie, dar ce mai conteaza, masina sa ti-o repare. O presiune intensificata dadea tarcoale hipotalamusului. Casa era imprastiata, tocmai ma apucasem sa fac o curatenie la radacinile fiecarei camera. Mai ia atitudine, vezi ce-i de facut!

Decid sa sun si partenerul de bune si rele si sa-i dau vestile neimbucuratoare. Ma ofer sa-i trimit si lista cu primii 2 reparatori de Whirlpool cu reclama online, doar sa rezolvam problema. Poate ca firea practica a barbatilor l-a indrumat sa ma instruiasca, tot dupa o verificare online, intr-o simpla procedura de diagnosticare, aflata la indemana gospodarilor de ocazie, ca deh, nu mai locuiesc cu tata (cel din generatia nascuta in 50's care stie sa repare orice).

Sarcina presupunea verificarea filtrului de evacuare. Sa nu fie blocat cu resturi de tot felul. Dupa ce am golit de 3,5 ori ligheanul in cada si am folosit pe post de sugativa o carpa sa extrag toata apa aflata la linia cuvei, inca se auzea prezenta unei cantitati de lichid in miscare.

Acum urmeaza marele sfat al acestei povesti: nu va sfiiti sa incercati ce e gestionabil si cu minimul sau maximul vostru de cunostinte, ar putea sa salveze multe aspecte, dar cel mai important ala de final: banii!

Am intins 2 prosoape uzate, un cearsaf de mari dimensiuni in fata masinii si ingenuncheata de griji si de situatie am purces in a deschide usita rotunda din partea de jos a dihaniei. E rotunda si se deschide de sus in jos. Inauntru apare o forma usor marita a unui buton de aragaz clasic. Se prinde si se roteste cu usurinta spre stanga. Prezenta apei in masina impune o manevra usoara, graduala, care sa elibereze lichidul in cantitati mici. Dupa ce s-a imbibat prosopul l-am scurs intr-un lighean si am repetat procesul de cateva ori pana cand nu a mai curs apa si am reusit sa desfiletez total filtrul.

Acolo, minune: nu tu ditamai ghemul de scame, fire de par (din podoaba mea capilara, destul bogata) sau resturi de servetele pe care tot uit de jumatate de an sa le scot din buzunarele pantalonilor si bluzelor. Totusi ma intampina un obiect mic negru, ca o fasola medie, care bloca una din aripile unei mici elice in cruce care se afla in partea usor indepartata a tunelului creat de filtrul extras. Cu putin efort am scos la lumina ”piedica”: un fel de capsa din plastic care se fixeaza la capetele unui snur care regleaza talia pantalonilor de training sau celor scurti, din bumbac. Asta fusese nenorocirea. Celor cu situatii similare legate de functionarea masinii s-ar putea sa li se intample sa gaseasca multe alte obiecte buclucase scapate din rufele tot mai moderne ale zilelor noastre. Moderne in zorzoane ma refer!

Apoi am pus masina pe goana, pentru testare. Primul ciclu de spalare l-a dus la capat cu succes. Nu mai spun de bucuria de a nu fi chemat un individ de la service a carui tarif ramane o dilema. Parca si tensiunea trecuse, dar oboseala dublata de stress isi facea simtita prezenta.

La o zi dupa, mainile imi zac de la storsul neprogramat al rufelor si de la ridicarile deloc testate de o vreme buna incoace. Si cand ma gandesc ca a fost o perioada de 5 ani, da, in aceasta era, in care am spalat doar de mana, fara sa ma plang de dureri. Clar, confortul ne indeparteaza de orice  initiative si putere de exploatare a propriilor capacitati, fie ele si rudimentare!

BCR vrea sa schimbe finalul povestii Ursul pacalit de vulpe

Astazi noutatea stridenta de pe contul meu de Facebook a fost un anunt de angajare contradictoriu. BCR isi cauta om de comunicare a carui testare suprema este sa schimbe in sens pozitiv, evenimentele unei povesti larg raspandite, despre care cu totii stim ca se incheie negativ, culmea si cu morala in acest sens. Cu tot aplombul creativ si dorinta de a razbi prin inovatie si creatie, cred ca cei de la BCR si-au propus sa traga la jug de la vale la deal.

Niste considerente care mi s-au parut de bun simt privind posterul au fost:

1. Poate BCR sa intreaca prin maiestrie literara o poveste semnata de Ion Creanga? Are BCR argumentele credibile care sa ridice eticheta vicleniei care o insoteste pe vulpe de secole intregi?

2. S-a gandit BCR ca din prima asociere dintre poveste si banca i-ar aduce prejudicii suplimentare de imagine? Adica nu-i greu sa trasezi niste corespondente: 

Vulpea e Banca, 

Ursul e Clientul, 

pestele reprezinta Banii multi pe care banca ii gestioneaza, 

iar sfaturile Vulpii, strategiile la care apeleaza Banca atunci cand relatiile cu-clientul datornic devin incordate.

3. Este intelept ca banca sa folosesti in comunicarea cu publicul creativ termeni si asocieri negative precum "pacalit", "Ursul pacalit de vulpe", chiar daca intentia este de a aduce transformari radicale ideii de "pacaleala"?

 4. Care a fost strategia de comunicare a bancii si cum si-a imaginat relatia cu-clientii sai construind pe un concept atat de concret - BANII, fabulatii precum "Harap Alb", "Soacra cu trei nurori" si in continuare "Ursul pacalit de vulpe"?

5. Cine-si poate imagina, la propriu, ca intrand la banca (BCR) paseste pe taram de vis si are acces la tot binele din povesti? 

Asteptand deznodamantul acestei povesti si a intregii strategii de comunicare a BCR, tin sa precizez, ca macar Ion Creanga a fost sincer:

"Ș-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!”